Default Header Image

Laboratorul de chirurgie reconstructivă a tractului digestiv

 
SCURTĂ DESCRIERE

Laboratorul a fost fondat în anul 1997 prin Ordinul Rectorului Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” sub conducerea profesorului universitar, doctor habilitat în medicină Vladimir Hotineanu, care a fost în fruntea laboratorului până în a. 2019. 

Din anul 2019 până în prezent laboratorul este condus de profesorul universitar, doctor habilitat în medicină Adrian Hotineanu.

Cadrul tematic și instituțional al Laboratorului este de profil chirurgical, direcție de bază în sănătate. Activitatea de cercetare este orientată spre elucidarea mecanismelor etiopatogenetice ale afecţiunilor chirurgicale ale tractului digestiv, evaluarea metodelor moderne de diagnostic şi tratament contemporan chirurgical. Scopul cercetărilor este îmbunătăţirea strategiilor diagnostico-curative adresate patologiei chirurgicale a tractului digestiv. În premieră, pentru Republica Moldova, cercetările ştiinţifice sunt axate pe boala hepatică în stadiul terminal, cu realizarea transplantului de ficat. 

Cercetările ştiinţifice se realizează în baza secțiilor specializate (chirurgia hepatobiliopancreatică, chirurgia viscerală, abdominală şi endocrină, chirurgia colorectală, chirurgia septică şi picior diabetic) ale IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” şi prin colaborare cu alte instituţii din ţară şi de peste hotare. Proiectele realizate demonstrează că cercetările ştiinţifice sunt actuale şi corespund standardelor internaţionale de cercetare. Beneficiarii rezultatelor cercetărilor ştiinţifice sunt IMSP din Republica Moldova, USMF „Nicolae Testemiţanu”, procesul didactic al studenţilor şi rezidenţilor, cursuri postuniversitare, formarea continuă în cadrul catedrelor de chirurgie, terapie, imagistică medicală, morfopatologie, patofiziologie, centrele medicilor de familie, secţiile consultative raionale şi municipale, asistenţa medicală de urgenţă, asociaţiile medicale teritoriale (medici de familie, chirurgi), Centrele de Expertiză a Vitalităţii.

 
PERSONALUL ANAGAJAT ÎN CADRUL LABORATORULUI

Nr. d/o

Nume, Prenume

Titlu științific

Funcția în cadrul subdiviziunii

  1.  

Hotineanu Adrian

DHS

Cercetător științific coordonator

  1.  

Bujac Mariana

DS

Cercetător științific superior

  1.  

Cazac Anatol

DS

Cercetător științific superior

  1.  

Bortă Eduard

DS

Cercetător științific

  1.  

Burgoci Serghei

DS

Cercetător științific

  1.  

Cucu Ivan

 

Cercetător științific

  1.  

Cotoneț Ion

 

Cercetător științific stagiar

 
DIRECȚII DE CERCETARE RELEVANTE

Direcţia ştiinţifică de cercetare a laboratorului este consacrată elucidării caracteristicilor clinice, biologice, imagistice, morfologice, a corelaţiei dintre acestea şi limite de variaţie a acestora în diagnosticul patologiilor chirurgicale şi optimizarea protocolului diagnostic  şi curativ a pacienţilor cu boala ficatului steatotic asociată disfuncției metabolice (BFSAM), ciroză hepatică (CH), patologia benignă a căilor biliare, (PBCB), pancreatită cronică (PC), carcinom hepatic (CrH), tireopatii (TP) sub aspect chirurgical.

 
LISTA PROIECTELOR CÎȘTIGATE ȘI IMPLEMENTATE ÎN CADRUL LABORATORULUI
  1. 2020 - 2023 - 20.80009.8007.37  –  Proiect de Stat  „Bolile cronice hepatice şi pancreatice: aspecte nutriţionale şi chirurgicale”.

  2. 2015-2019 - 15.817.0436A - Proiect aplicativ „Chirurgie reconstructivă a tractului digestiv, transplant de ficat, chirurgie endocrină”.

  3. 2013 - 2014 - 13.820.19.04/BA - Proiect internaţional „Elaborarea metodelor de acţiune  de acţiune dirijată a luminii asupra ţesuturilor vii pentru fototerapie” în colaborare cu Universitatea Tehnică a Moldovei, Belorusia.

  4. 2011-2014 - 817.09.134A „Malrotaţia duodenală asociată cu duodenostază şi impactul ei asupra CBP şi pancreasului”.

 
PUBLICAȚII RELEVANTE
  1. HOTINEANU, A.; BURGOCI, S.; BORTĂ, E. ALPPS Procedure. The New Frontier in Advanced Liver Surgery. Single Centre Experience and Literature Review. Chirurgia, vol. 116, N4, july-august, 2021 ISSN:1221-9118, p.409-423. https://doi.org/10.21614/CHIRURGIA.116.4.409

  2. UNGUREANU. S.; ŞIPITCO. N.; ALEXA. Z.; GONŢA. V.; BUJAC. M.; PARNOV. M.; ROMANENCO. R.  MEN 2A syndrome – Multiple endocrine neoplasia with autosomal dominant transmission. In: International Journal of Surgery Case Reports. Nr. 73, 2020. p. 141-145. ISSN 2210-2612. https://doi.org/10.1016/j.ijscr.2020.07.015, Index Copernicus Junal de chirurgie Value 95,53

  3. FERDOHLEB, A. Remote outcomes and life quality of patients undergoing reconstructive surgery for benign biliary  strictures. Jurnaul de Chirurgie. Iași, România, 2020, Volume 16, Issue 3.1. ISS: 1584-9341. http://jurnaluldechirurgie.ro/jurnalnou2020/volume-16-issue-3-2020/

  4. CUCU, I., FERDOHLEB, A., HOTINEANU, A. In: Supliment al revistei științifice Authentication and Convervation of Cultural Heritage. Sindromul Mirizzi: sinteza narativă.. Research and Technique. Iași, Volumul 8, 19-24 septembrie 2024, p.593-600. ISSN 2558-894X. https://doi.org/10.5281/zenodo.13761796

 
DATE DE CONTACT

Anatol Cazac, cercetător științific superior, e-mail: anatol.cazac@usmf.md , labchirurgiereconstructiva@usmf.md ,  Tel. contact – 022 205-524

 
INFRASTRUCTURA DE CERCETARE ȘI DOTAREA LABORATORULUI

 

Denumirea echipamentului

Scopul utilizării

Gastroscan ГЭМ, Rusia, 2007

 

1.Înregistrarea impulsurilor electrice de la nivelul tractului gastrointestinal.

2.Măsurarea pe termen lung a acidității (pH metrie 24 ore)  tractului gastrointestinal. 

3.Înregistrarea impulsurilor de la nivelul colonului, duodenului, ileonului și stomacului.

4.Măsurarea și afișarea indicatorilor în trei puncte simultan.

5.Înregistrarea stării pacientului, acumularea informației primite despre aciditate, să prelucrarea și emitera tuturor indicatorilor la cerere.

COMPUTER LENOVO IDEACENTER AIO 520-24-ICB

Prelucrarea, pastrarea, analiza informației și bazei de date ale cercetărilor efectuate

ACER ASPIRE EI 530 G 15 * 2117U 4GB 750G

Prelucrarea, pastrarea, analiza informației și bazei de date ale cercetărilor efectuate

CAMERA DIGITALA NIKON D7500+18-140mm

Înregistrarea și documentarea intervențiilor chirurgicale

CAMERA VIDEO PENTRU ACTIUNE GARMIN VIRB

Înregistrarea video și documentarea intervențiilor chirurgicale

IMPRIMANTA MULTIFUNCTIONALA (3in1)/MFD CANON

Imprimarea documentației colectate

1 MICRO FOARFECE CU MANER ROTUND (FM477R)

Utilizarea la intervenții chirurgicale ce necesită precizie înaltă (transplant, pancreas)

MICRO FOARFECE CU MANER ROTUND (FM491R)

Utilizarea la intervenții chirurgicale ce necesită precizie înaltă (transplant, pancreas)

MICRO FOARFECE VASCULARE(BC532R)

Utilizarea la intervenții chirurgicale ce necesită precizie înaltă (transplant, pancreas)

MICRO PENSA CU MANER PLAT (BD192R)

Utilizarea la intervenții chirurgicale ce necesită precizie înaltă (transplant, pancreas)

MICRO PENSETE CU MANER ROTUND CU CONTRA BALANSA

Utilizarea la intervenții chirurgicale ce necesită precizie înaltă (transplant, pancreas)

MICRO PORTAC (FM523R)

Utilizarea la intervenții chirurgicale ce necesită precizie înaltă (transplant, pancreas)

Microfoarfece maner rotund BALL TYPE MICROSCISSORS

Utilizarea la intervenții chirurgicale ce necesită precizie înaltă (transplant, pancreas)

Microfoarfece vasculare JACOBSON MICRO SCISSORS

Utilizarea la intervenții chirurgicale ce necesită precizie înaltă (transplant, pancreas)

MICROPENSETA BUTONATA (FM047R

Utilizarea la intervenții chirurgicale ce necesită precizie înaltă (transplant, pancreas)

OCHELARI CU LUPA PENTRU OPERATII (OCHELARI LUPE CH

Utilizarea la intervenții chirurgicale ce necesită precizie înaltă (transplant, pancreas)

Pensa Ligasure

Utilizarea la intervenții de complexitate majoră (transplant, pancreas)

FRIGIDER INDESIT TT85. / 10.2020. 00219. 314110./

Păstrarea probelor biologice

Pahar gradat 5000 ml, forma joasa

Prelevarea probelor biologice